După ce Ministerul Turismului a fost desființat în organigrama noului Executiv, iar acest domeniu important al economiei este reprezentat ca un departament oarecare în cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, patronatele din turism cer Guvernului înființarea Autorității Naționale pentru Turism, care să fie condusă de un președinte cu rang de secretar de stat. Această măsură va duce la dezvoltarea sectorului în viitor și va asigura continuarea și coerența măsurilor reglementate pentru finalizarea actelor normative aflate în dezbatere publică, se arată într-un comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).